marți, 27 octombrie 2009

cine sunt eu?

Se spune ca prima pagina este cea mai grea, sunt de acord. Poate ca atunci cand ai prea multe de spus este greu sa te decizi cu ce sa incepi, cum sa spui.
Multi au si motive cat mai altruiste pentru ce scriu, pentru cine; eu nu. Aceste randuri le scriu in primul rand pentru mine, pentru a ma intelege si poate pentru a reusi pentru prima oara sa ma cunosc.
Cine sunt?
Prima intrebare si cred ca este si cea mai veche. In aparenta sunt o fata normala, putin cam grasuta, nu deosebit de frumoasa dar nici urata. Dar asta este doar ce se vede, deoarece asa cum toata lumea stie omul e mult mai complex. Stii ce este cel mai ciudat? Pe altii pot sa-i caracterizez, sa-i ghicesc destul de repede dar cu mine parca niciodata nu pot spune cu siguranta ce gandesc sau ce vreau de fapt sa spun.
Desi par, cel putin asa spune mama, genul de persoana care isi face repede prieteni, eu nu simt asta. Uneori cand imi este rau sau vreau sa spun ceva cuiva ma uit in telefon si vad ca nimeni de acolo nu ar vrea sa stie, sau cel putin asa cred. De ce pot incropi o conversatie cu un necunoscut in 10 secunde dar nu pot pastra legatura cu acel cineva? De ce mi-e atat de usor sa vorbesc despre orice lucru nesimnificativ dar nu si despre mine? La ora 23:00 nu imi vine decat un raspuns : comunitatea.
Ce ciudat, cand te gandesti la o comunitate te gandesti la relatiile stranse dintre acei oameni, te gandesti la o familie mai mare. Sau cel putin asa le spun eu copiilor si chiar cred acest lucru in acel moment dar in mod inexplicabil , cand ajung acasa nu prea mai cred. Sa explic totusi: uneori, sa apartii de o comunitate mica nu prea te avantajeaza.
Primul lucru pe care l-am invatat eu: nu te increde. Multe zambete au de fapt colti si nu stiu cum, multi iti scriu viata personala si o afiseaza in toate colturile fara ca tu sa fii luat parte la evenimentele prezentate. Cred ca a mea ar putea deveni o telenovela. A doua lectie: multi au ochii facuti altfel, adica ai ochiul si pleoapa dar intre ele exista si o perdea groasa. Multa lume se preface ca nu vede lucrurile asa cum sunt si trece mai departe sau la altii nu exista perdea ci fulgere: vad si ataca . Apoi, spatele are propria lui viata. Da, intr-o mica comunitate pe la spate se comunica mai mult decat in fata. Si nu in ultimul rand: adevarul e doar o varianta a minciunii. Sunt atat de multe opinii, minciuni , ca , pana cand apuci tu sa spui adevarul acesta e doar o alta varianta, o alta interpretare.
Dar in ultimul timp am invatat altceva: NU TREBUIE SA ITI PESE sau cel putin asa imi spun. Nu cred totusi ca functioneaza la mine, asa ca, nu stiu cand si nici cum dar am inceput sa devin din ce in ce mai rece, mai dura, am devenit altcineva. Trebuie sa recunosc ca nu de putine ori nu imi place in ce m-am transformat , nu imi place sa zambesc fara sa vreau si nu imi place sa fiu in defensiva mereu. Acum cateva zile, un cunoscut mi-a spus ca am devenit rea, ca mereu spun “ nu ii place atunci sa gaseasca pe altcineva”. Azi, nu stiu de ce, m-am gandit la asta si mi-am dat seama ca asa e , probabil de atatea ori am facut sau zis lucruri care nu le vroiam de fapt, incat, m-am saturat. Dar are dreptate asta trebuie sa inceteze, nu vreau sa devin ca acei care au contribuit la schimbarea mea.
Pentru azi cred ca e destul, am invatat ceva despre mine si sper sa fac ceva ca sa ma schimb.

joi, 6 noiembrie 2008

m-am saturat

Draga jurnalule,
Nu am mai scris de ceva timp, vreo 5 luni, asa ca mai intai sa te pun la curent cu cateva lectii de viata pe care le-am invatat: prietenii te inseala, orice spui poate fi folosit impotriva ta in procesul vietii, daca intorci celalalt obraz s-ar putea sa nu mai ai fata si cel mai rau, si tu poti trada. Asa ca, dupa cum vezi, am fost destul de ocupata.
Ma uit in jurul meu si simt ca ma afund din ce in ce mai mult intr-o mocirla fara scapare. Parca ma inghite cu totul si nu mai pot respira, iar tot ce parea sa-mi placa candva pare sa se fi transformat in ceata. Dar sa nu crezi acum ca sunt singura in aceasta situatie, pt ca , de cand m-am afundat si mi-am murdarit hainutele si parul, am vazut ca mai mare parte din oameni traiesc in acea mocirla, si ca sunt multumiti (sau poate doar resemnati). Da stiu, nu cunosc pe toata lumea, e un pic peste puterile mele, dar pot cel putin sa vorbesc despre orasul in care locuiesc. In orice colt in care te-ai uita se vad semnele unei mari indiferente : era sa intre o masina in tine, si ce?, il bat pe ala ca vor sa-i fure telefonul, e cartierul..., era beata si a facut un accident, pe la ce ora?, mai are putin si iti da una in cap in loc sa te serveasca, sunt stresati.....
Dar stii ceva nu prea cred ca asa ar trebui sa fie. Sau cel putin nu intr-un astfel de oras vreau sa-mi cresc copiii(cand voi avea). Poate e mai multa lume aici si poate ca nu duc o viata rea ci sunt chiar fericita, dar eu m-am decis : imi place mai mult la soare!
Acum de decis, m-am decis, dar ce trebuie sa fac?, ca sa cobori e usor dar la urcat poti ramane fara aer. Asa ca, cred ca voi incepe de la lucrurile mici: sa spun mereu multumesc, sa apreciez munca celorlalti, sa zambesc mai mult, sa accept cand am gresit si sa imi cer scuze. Apoi mai vedem noi, cate o treapta pe rand. Cine stie, poate in viitor voi fi in stare sa imi scot capul la suprafata si candva voi iesi cu totul.
Acum voi suna ca o campanie publicitara: dar nu mai inghititi tot ce vi se da, alegeti- va voi ce va place si nu taceti, interesati-va, cautati solutii pt ca nu se stie niciodata, poate maine tu vei avea probleme si langa tine nu va fi decat unul care ca si tine inghite si tace, accepta in tacere, fara proteste si fara lacrimi.

miercuri, 18 iunie 2008

get/'>http://AFF_ID.forcemoney.hop.clickbank.net">Get a New Kind of Website that actually "Forces" Money into Your Pocket!


marți, 27 mai 2008

o zi perfecta


nu cred ca am avut pana in prezent vreo zi perfecta si nici nu stiu daca voi avea norocul de avea o astfel de zi. dar ce inseamna pt mine o zi perfecta? pai .... as vrea sa ma trezesc dimineatza in sunetul pasarilor si a raului care se grabeste sa ajunga la o destinatie nestiuta de nimeni, pe masa sa ma astepte un mic dejun simplu pregatit de iubitul meu. apoi, o plimbare lunga prin padurea de langa cabana in care ne aflam, fara lume, fara zgomot de masini, fara injuraturi,doar noi si natura. pranzul, un mic picnic langa rau, un pic de plaja, multa liniste si pace. seara .....
totul pare asa de usor: trebuie doar sa iau iubitul la munte, intr-o cabana si gata s-a rezolvat cu ziua perfecta. dar nu e asa de simplu, nu totul tine de noi si cred ca atunci cand voi ajunge sa-mi traiesc ziua perfecta imi voi dori altceva, parca nu asta vroiam... am spus la inceput ca nu CRED ca am trait ziua perfecta. dar daca am trait-o si atunci cand s-a intamplat aceast lucru mi-am construit in cap o alta zi ideala si nu am mai reusit sa o apreciez pe aceea? daca in cautarea unei clipe perfecte, unei zile de neuitat de fapt noi ne pierdem pe noi, pierdem clipa, acel moment de fericire sublima? zi de zi se intampla momente unice, oportunitati la care nici nu am visat ne apar in cale dar din dorinta de a trai altceva le pierdem pe acestea. fiecare zi nu e altceva decat o noua incercare de a trai ceva sublim, iar fiecare seara e o deceptie pentru ce am pierdut.
ce vreau sa spun de fapt? hai sa ne traim viata, sa luam zi cu zi si sa invatam sa apreciem fiecare moment, unele clipe ar putea fi de fapt clipa aceea magica la care am visat sau poate chiar mai buna, dar daca cautam mereu altceva s-ar putea sa nu mai gasim nimic. asa ca deschideti-va ochii, mintea si inima; sa visam e bine dar sa traim e fantastic

duminică, 18 mai 2008


sesiunea trece... studenti raman

sau cel putin asa zice o colega. pai cum raman? nu vreau sa ma gandesc la ce e mai rau, pica, asa ca sper ca te referi k raman cu sechele....
ce pot sa spun decat salvati-ma k nu vreau examene, nu vreau sa pice subiecte care de fapt nu le aveam , nu vreau cota de picati, sau sarcasmul profesorilor..... si nu vreau coada aia la xerox. de parca ar conta ce vreau, nu? ei da las' k trec si astea, nu-i asa? si dk nu trec ele trecem noi(pragul de la sanatate mintala la nebunie). pacat ca la examene nu exista nebunie temporara cand pici, ca sa te ierte..
succes mai la examene, teze si ce altceva mai aveti, k ele trec dar trece-ti si voi cu ele.

joi, 15 mai 2008

copiii din ziua de azi...:)


cred ca asta e una din replicele cele mai des folosite in bucuresti. daca mergi cu un ghiozdan in spate vei auzi :"copiii din ziua de azi merg cu ghiozdanele alea parca numai ca sa ne enerveze", daca ai telefon se leaga de tine, daca te imbratisezi cu iubitul pe strada numai fata cuminte nu mai esti...dar ce au toti cu noi, de ce sa nu ne exprimam, ca doar noi nu-i oprim pe ei? (de cele mai multe ori).
dar daca analizezi la rece cred ca uneori(din ce in ce mai mult)au dreptate, ah copiii din ziua e azi... cred ca pot sa inteleg (dar doar in parte)ce simt parintii, bunicii si cativa straini cand vad ce diferenta este intre noi, ca si generatii; cand vad ca valorile care ei le stiau si poate au incercat sa ne invete nu s-au prins de noi deloc. cand vad copiii cum se poarta, cum se imbraca, cand ii auzi vorbind, nu crezi ca ei merg in scoala sa se formeze ci mai degraba sa se strice. cand vezi violenta de pe strada si asculti ce asculta ei pe multi i-as lua eu de o ureche si i-as pedepsi. iar eu tot un copil sunt, putin mai mare, recunosc, dar o diferenta de 3 ani deja este o diferenta uriasa. ma uit la cei din cls. a XIIa ce tupeu pe ei si hai ca ei , mai treaca mearga, dar cei dintr-a Ia chiulesc, te scuipa si te ameninta cu bataia. si cand vezi pe strada un pusti jumatate cat tine fumand (nu ca am ceva cu fumatul:)) si band si injurand si nu prea cred ca de placere cat ca anurajul cere, te trezesti ca hopa tu nu mai ai loc aici... cred ca e greu sa te simti strain in propria ta tara, in propriul tau oras, cartier si chiar mai mult in propria ta familie sa iti dai seama ca nu mai esti de folos, ca era ta s-a terminat, ca esti batran la 30 de ani. si e greu sa vezi ca multi copii nu stiu ce e distractia sau muzica sau ca ei nici macar nu au pareri proprii , ca "viitorul tarii"(si noua ni se spunea asa) se intoarce la bate, la instincte primare, desi nu cred ca multi ar putea descoperi focul.


nu vreau sa insult pe nimeni, nu am nimic cu noua generatie, dar treziti-va! serios, scoateti castile din urechi, dati-va ochelarii de soare jos, ca noi ne cam autodistrugem si e pacat.


dar acum nu vreau sa se creada ca iau apararea celor care insulta copiii fara absolut nici un rost, cei care au o ultima placere sa se ia de noi toti, pentru ca sunt lucruri care s-au schimbat si nu in rau; nu e rau sa ascultam muzica care ne place, chiar daca e data la maxim, nici sa-ti saruti iubitul de noapte buna si nici sa te aperi doar ca cred ca totul trebuie facut cu moderatie.


sa fii al naibii/ al dracului/o scorpie e super tare(ar tebui sa stiu) dar poate ar trebui sa ne gandim ca din spate vine o noua generatie si apoi si noi o sa fim depasiti.