m-am saturat

Draga jurnalule,

Nu am mai scris de ceva timp, vreo 5 luni, asa ca mai intai sa te pun la curent cu cateva lectii de viata pe care le-am invatat: prietenii te inseala, orice spui poate fi folosit impotriva ta in procesul vietii, daca intorci celalalt obraz s-ar putea sa nu mai ai fata si cel mai rau, si tu poti trada. Asa ca, dupa cum vezi, am fost destul de ocupata.

Ma uit in jurul meu si simt ca ma afund din ce in ce mai mult intr-o mocirla fara scapare. Parca ma inghite cu totul si nu mai pot respira, iar tot ce parea sa-mi placa candva pare sa se fi transformat in ceata. Dar sa nu crezi acum ca sunt singura in aceasta situatie, pt ca , de cand m-am afundat si mi-am murdarit hainutele si parul, am vazut ca mai mare parte din oameni traiesc in acea mocirla, si ca sunt multumiti (sau poate doar resemnati). Da stiu, nu cunosc pe toata lumea, e un pic peste puterile mele, dar pot cel putin sa vorbesc despre orasul in care locuiesc. In orice colt in care te-ai uita se vad semnele unei mari indiferente : era sa intre o masina in tine, si ce?, il bat pe ala ca vor sa-i fure telefonul, e cartierul..., era beata si a facut un accident, pe la ce ora?, mai are putin si iti da una in cap in loc sa te serveasca, sunt stresati.....

Dar stii ceva nu prea cred ca asa ar trebui sa fie. Sau cel putin nu intr-un astfel de oras vreau sa-mi cresc copiii(cand voi avea). Poate e mai multa lume aici si poate ca nu duc o viata rea ci sunt chiar fericita, dar eu m-am decis : imi place mai mult la soare!

Acum de decis, m-am decis, dar ce trebuie sa fac?, ca sa cobori e usor dar la urcat poti ramane fara aer. Asa ca, cred ca voi incepe de la lucrurile mici: sa spun mereu multumesc, sa apreciez munca celorlalti, sa zambesc mai mult, sa accept cand am gresit si sa imi cer scuze. Apoi mai vedem noi, cate o treapta pe rand. Cine stie, poate in viitor voi fi in stare sa imi scot capul la suprafata si candva voi iesi cu totul.

Acum voi suna ca o campanie publicitara: dar nu mai inghititi tot ce vi se da, alegeti- va voi ce va place si nu taceti, interesati-va, cautati solutii pt ca nu se stie niciodata, poate maine tu vei avea probleme si langa tine nu va fi decat unul care ca si tine inghite si tace, accepta in tacere, fara proteste si fara lacrimi.

get/'>http://AFF_ID.forcemoney.hop.clickbank.net">Get a New Kind of Website that actually "Forces" Money into Your Pocket!

o zi perfecta

nu cred ca am avut pana in prezent vreo zi perfecta si nici nu stiu daca voi avea norocul de avea o astfel de zi. dar ce inseamna pt mine o zi perfecta? pai .... as vrea sa ma trezesc dimineatza in sunetul pasarilor si a raului care se grabeste sa ajunga la o destinatie nestiuta de nimeni, pe masa sa ma astepte un mic dejun simplu pregatit de iubitul meu. apoi, o plimbare lunga prin padurea de langa cabana in care ne aflam, fara lume, fara zgomot de masini, fara injuraturi,doar noi si natura. pranzul, un mic picnic langa rau, un pic de plaja, multa liniste si pace. seara .....

totul pare asa de usor: trebuie doar sa iau iubitul la munte, intr-o cabana si gata s-a rezolvat cu ziua perfecta. dar nu e asa de simplu, nu totul tine de noi si cred ca atunci cand voi ajunge sa-mi traiesc ziua perfecta imi voi dori altceva, parca nu asta vroiam... am spus la inceput ca nu CRED ca am trait ziua perfecta. dar daca am trait-o si atunci cand s-a intamplat aceast lucru mi-am construit in cap o alta zi ideala si nu am mai reusit sa o apreciez pe aceea? daca in cautarea unei clipe perfecte, unei zile de neuitat de fapt noi ne pierdem pe noi, pierdem clipa, acel moment de fericire sublima? zi de zi se intampla momente unice, oportunitati la care nici nu am visat ne apar in cale dar din dorinta de a trai altceva le pierdem pe acestea. fiecare zi nu e altceva decat o noua incercare de a trai ceva sublim, iar fiecare seara e o deceptie pentru ce am pierdut.

ce vreau sa spun de fapt? hai sa ne traim viata, sa luam zi cu zi si sa invatam sa apreciem fiecare moment, unele clipe ar putea fi de fapt clipa aceea magica la care am visat sau poate chiar mai buna, dar daca cautam mereu altceva s-ar putea sa nu mai gasim nimic. asa ca deschideti-va ochii, mintea si inima; sa visam e bine dar sa traim e fantastic

sesiunea trece... studenti raman

sau cel putin asa zice o colega. pai cum raman? nu vreau sa ma gandesc la ce e mai rau, pica, asa ca sper ca te referi k raman cu sechele....
ce pot sa spun decat salvati-ma k nu vreau examene, nu vreau sa pice subiecte care de fapt nu le aveam , nu vreau cota de picati, sau sarcasmul profesorilor..... si nu vreau coada aia la xerox. de parca ar conta ce vreau, nu? ei da las' k trec si astea, nu-i asa? si dk nu trec ele trecem noi(pragul de la sanatate mintala la nebunie). pacat ca la examene nu exista nebunie temporara cand pici, ca sa te ierte..
succes mai la examene, teze si ce altceva mai aveti, k ele trec dar trece-ti si voi cu ele.

copiii din ziua de azi...:)

cred ca asta e una din replicele cele mai des folosite in bucuresti. daca mergi cu un ghiozdan in spate vei auzi :"copiii din ziua de azi merg cu ghiozdanele alea parca numai ca sa ne enerveze", daca ai telefon se leaga de tine, daca te imbratisezi cu iubitul pe strada numai fata cuminte nu mai esti...dar ce au toti cu noi, de ce sa nu ne exprimam, ca doar noi nu-i oprim pe ei? (de cele mai multe ori).

dar daca analizezi la rece cred ca uneori(din ce in ce mai mult)au dreptate, ah copiii din ziua e azi... cred ca pot sa inteleg (dar doar in parte)ce simt parintii, bunicii si cativa straini cand vad ce diferenta este intre noi, ca si generatii; cand vad ca valorile care ei le stiau si poate au incercat sa ne invete nu s-au prins de noi deloc. cand vad copiii cum se poarta, cum se imbraca, cand ii auzi vorbind, nu crezi ca ei merg in scoala sa se formeze ci mai degraba sa se strice. cand vezi violenta de pe strada si asculti ce asculta ei pe multi i-as lua eu de o ureche si i-as pedepsi. iar eu tot un copil sunt, putin mai mare, recunosc, dar o diferenta de 3 ani deja este o diferenta uriasa. ma uit la cei din cls. a XIIa ce tupeu pe ei si hai ca ei , mai treaca mearga, dar cei dintr-a Ia chiulesc, te scuipa si te ameninta cu bataia. si cand vezi pe strada un pusti jumatate cat tine fumand (nu ca am ceva cu fumatul:)) si band si injurand si nu prea cred ca de placere cat ca anurajul cere, te trezesti ca hopa tu nu mai ai loc aici... cred ca e greu sa te simti strain in propria ta tara, in propriul tau oras, cartier si chiar mai mult in propria ta familie sa iti dai seama ca nu mai esti de folos, ca era ta s-a terminat, ca esti batran la 30 de ani. si e greu sa vezi ca multi copii nu stiu ce e distractia sau muzica sau ca ei nici macar nu au pareri proprii , ca "viitorul tarii"(si noua ni se spunea asa) se intoarce la bate, la instincte primare, desi nu cred ca multi ar putea descoperi focul.

nu vreau sa insult pe nimeni, nu am nimic cu noua generatie, dar treziti-va! serios, scoateti castile din urechi, dati-va ochelarii de soare jos, ca noi ne cam autodistrugem si e pacat.

dar acum nu vreau sa se creada ca iau apararea celor care insulta copiii fara absolut nici un rost, cei care au o ultima placere sa se ia de noi toti, pentru ca sunt lucruri care s-au schimbat si nu in rau; nu e rau sa ascultam muzica care ne place, chiar daca e data la maxim, nici sa-ti saruti iubitul de noapte buna si nici sa te aperi doar ca cred ca totul trebuie facut cu moderatie.

sa fii al naibii/ al dracului/o scorpie e super tare(ar tebui sa stiu) dar poate ar trebui sa ne gandim ca din spate vine o noua generatie si apoi si noi o sa fim depasiti.

ganduri despre timp....

uneori stau si ma intreb de unde atat plictiseala.... am o viata destul de ocupata(drept fapt nu am mai postat un articol de nush cand) si complicata, as putea adauga. atunci de ce nimic nu pare sa ma fascineze? inainte imi placeau o gramada de lucruri, ma entuziasmam fara motiv chiar, acum nu prea mai am chef de nimic: petrecerile mi se par lipsite de viata, oamenii mi se par stersi(exceptand unele persoane care dupa cateva pahare deja sunt p alte planete), excursiile nu ma mai atrag asa de tare iar prietenii parca spun aceleasi lucruri mereu. e ca si cum de fiecare data cand intorc privirea am un deja vu, de parca lumea s-a oprit si nimeni nu pare sa-si dea seama. si capac peste pupaza in curand voi imbatrani(inca un an) si nici macar nu voi putea sarbatori acest lucru k lumea.

de multe ori profa de romana ne-a spus ca timpul e ca o spirala si de multe ori oamenii se pierd in ea si in loc sa inainteze ei se invart intr-o bucla continua pana cand nu isi mai dau seama de nimic. acum cand ma gandesc la asta imi dau seama ca niciodata nu am intrebat-o daca si cum se poate iesi din aceasta bucla si cat timp dureaza pana nu iti mai dai seama. cred ca atunci mi se parea ridicola ideea aceasta; cum sa te pierzi in bucla, cum sa nu inaintezi cand se intampla mereu atatea lucruri noi si fascinante in jurul nostru? momentan nu mi se mai pare ca se intampla asa de multe lucruri iar cele care au loc nu mi se par fascinante ci mai degraba grotesti, periculoase, alarmante... si ce e mai rau e ca nimeni nu spune nimic....

poate ca nu sunt singura pierduta prin bucle fara speranta de a-mi mai gasi drumul in spirala, poate ca toti suntem in aceeasi situatie, doar ca unii inca nu realizeaza, altii refuza sa vada, iar altii s-au uitat deja pe ei insisi.

draga profa cred ca ai gresit cu aceasta lectie pentru ca eu nu prea mai cred in acea spirala, ci mai degraba cred ca cu totii ne-am pierdut intr-o bucla, doar ca lumea nu realizeaza. iar cei ce cred ca inainteaza aveti grija, cred ca e doar o bresa, ati nimerit doar in bucla altcuiva