miercuri, 16 aprilie 2008

NERVI...


Nu mai pot imi crapa capul si nu doar din cauza a ceea ce am scris acum un minut. nu mai suport de dimineatza bormasine si bubuituri, noaptea alte zgomote care nu ma ajuta sa dorm mai deloc si acum mai si miroase oribil pe casa scarii??? offf... cine are un pistol... dar pentru cei care nu ma cunosc sa va explic: stau intr-un bloc dragutz unde la parter am FBI-ul (o batrana care stie si la ce ora merg la WC) care mereu ma urmareste si ma paraste la cine vrea sa stie si cine nu, mai urcam dam de alta care de fiecare data cand ma vede ma intreaba daca ne-am cunoscut(stau de 2 ani aici) dar nu ma uita cand trebuie sa faca schimb de notite cu FBI-ul, mai sus, perete in perete cu dormitorul meu, se lucreaza de la 7-8 dimineatza si noaptea cat ii tine pe cei doi:), iar sus alta pereche care din cand in cand ma inunda, iar noaptea imi tine concert de sunete. iar eu, fata cuminte, ma intreb de ce nu ma lasa astia in pace: fara reparatii, alte dormitoare, fara ochi pe vizor, si mai ales fara bormasine. Fratilor nu mai reparati, ca orium se strica!

acum chiar ma duc la treaba.

FREEDOM!!!!

pentru multi libertatea poate insemna, libertatea cuvantului, a gandurilor, dar pentru mine, in aceasta secunda, reprezinta pur si simplu terminarea unui proiect pt. facultate. Da, banal as putea zice, daca nu m-ar stresa atat de tare ideea ca inca mai am o groaza, la proiectul in sine, mai am si prezentarea power point, de invatat ce am scris , Ah si sa nu uitam, trebuie predat in 2 zile. apoi, jur(pentru anumite persoane) saptamana viitoare daca aveti chef de iesit, de petrecere, de plimbari, voi veni, nu va mai refuz. Acum, o prietena va rade si va spune ca ma stresez prea tare, ca tot timpul invat si plec devreme de la petreceri(lucru pe care recunosc, il cam fac) dar stai sa trec de hopul asta. saptamana viitoare iesim sa sarbatorim ca am terminat cu una.:)
iar acum ca am facut marea pauza de 15 minute pt a informa lumea de nervii mei ma intorc la frauda si contabilitate.:(( sau poate mai stau 10 minute:P

duminică, 13 aprilie 2008

o lupta pe liniste si ura

daca inchid ochii indeajuns de tare, daca respir destul de profund, daca imi acopar urechile cu cea mai groasa patura, daca ma chinui, daca ma lupt... ei, si daca fac aceste lucruri? nimic nu se va schimba sau poate da, dar doar pentru cateva secunde, poate 5 sau poate 10 si apoi iarasi: minciunile, privirile rosii de ura, zambete false, amici tradatori, falsitate. asta este ceea ce ma inconjoara, de ce sa lupt, macar merita? nu stiu, poate doar pentru acele 10 sec de liniste si fericire merita sa ma lupt o viata intreaga... o viata intreaga.... suna prea mult si mereu va fi cineva care imi va deschide ochii sau imi va rupe patura si tot chinul la care m-am supus va fi fara rost. si de ce? de ce sa lupt eu impotriva lumii? de ce sa lupti impotriva curentului, de ce sa nu ma las purtata de val? sa scuip si eu venin si apoi sa stau sa vad ce se intampla, de ce sa nu zambesc si eu fals si apoi sa injunghii pe la spate? cred ca unii ar spune ca deja fac asta, si poate chiar au dreptate, poate si cel care arunca cu sabii si cuvinte groaznice e si el atacat si se considera o victima, poate nici nu stie ca si el face la fel. poate... dar nu cred; ei stiu si planifica cum sa atace si orice ai face , numeri in gand, ii dai cateva scatoalce, s-au dus cele 10 secunde si ce credeai tu ca e pace, ca e momentul tau de bucurie e tot o lupta , pe liniste si ura. asa ca luptati cu totii, hai sa ne zbatem! dar niciodata nu stim sub ce zambet se ascund 2 colti gata sa ne insface

aparentele inseala?- bla bla


Nu sunt bucuresteana suta la suta, inca nu stiu daca sa ma bucur sau nu, dar de cand m-am mutat aici am deprins cateva caracteristici ale locuitorilor acestui oras. Primul lucru pe care l-am invatat: daca nu-mi place fata lui e clar un dobitoc, daca se imbraca ciudat fugi , daca vorbeste pompos e o persoana care merita. Ciudat, inainte macar incercam sa cunosc persoana inainte sa comentez despre ea sau macar taceam din gura. Acum, o privire si gata l-am pus in cutiuta lui, alaturi de ceilalti care au trecut prin viata mea cu viteza luminii(nu din vina lor). acum cateva zile am intalnit o persoana(nu dam nume)si, asa cum ma obisnuisem deja, l-am asezat dupa cateva minute in cutiuta lui si am inchis frumos capacul. Dar nu stiu exact cum, coincidenta probabil, peste doar cateva zile ne intalnim iar, de data asta nu mai aveam scapare trebuia sa vorbim. La inceput, nesimtita cum sunt, raspund sec la intrebari, ma fac ca nu ascult ce vorbeste, imi dau ochii peste cap. Teatru, teatru, teatru, auzeam tot ce zicea si chiar ma gandeam , uite un cuvant mare pentru o persoana care se imbraca si se comporta cum se comporta el in public, asta vorbeste serios? Ei, nici nu mai stiu cand a trecut timpul si noi stateam ca prostii si vorbeau si radeam.
Dupa ce mi-am facut curaj chiar i-am si spus parerea mea initiala si , ce nervi mi-a facut, a ras. Cica se astepta la asta si de asta a si venit la facultate (s-a dus coincidenta) sa vada daca ma poate face sa-l scot din cutiuta in care l-am aruncat asa de usor si sa-l puna intr-una noua (doi ochi - i-a spus el).
Acum ma gandesc, cati din cei din cei care i-am aruncat in cutiute si am lasat sa se aseze praful pe ei chiar meritau sa fie asezati acolo? Dar sincer nu prea cred ca timpul vindeca lucrurile, ci mai degraba le face mai rele si nici nu-mi place sa sterg praful (sora stie) asa ca, nu voi urma sfatul prietenului anonim in a incerca sa refac unele legaturi ci voi arunca cutiile. Asa ca cei care cred ca vor o noua incercare, sa stiti nu mai am nici o cutie.