marți, 27 octombrie 2009

cine sunt eu?

Se spune ca prima pagina este cea mai grea, sunt de acord. Poate ca atunci cand ai prea multe de spus este greu sa te decizi cu ce sa incepi, cum sa spui.
Multi au si motive cat mai altruiste pentru ce scriu, pentru cine; eu nu. Aceste randuri le scriu in primul rand pentru mine, pentru a ma intelege si poate pentru a reusi pentru prima oara sa ma cunosc.
Cine sunt?
Prima intrebare si cred ca este si cea mai veche. In aparenta sunt o fata normala, putin cam grasuta, nu deosebit de frumoasa dar nici urata. Dar asta este doar ce se vede, deoarece asa cum toata lumea stie omul e mult mai complex. Stii ce este cel mai ciudat? Pe altii pot sa-i caracterizez, sa-i ghicesc destul de repede dar cu mine parca niciodata nu pot spune cu siguranta ce gandesc sau ce vreau de fapt sa spun.
Desi par, cel putin asa spune mama, genul de persoana care isi face repede prieteni, eu nu simt asta. Uneori cand imi este rau sau vreau sa spun ceva cuiva ma uit in telefon si vad ca nimeni de acolo nu ar vrea sa stie, sau cel putin asa cred. De ce pot incropi o conversatie cu un necunoscut in 10 secunde dar nu pot pastra legatura cu acel cineva? De ce mi-e atat de usor sa vorbesc despre orice lucru nesimnificativ dar nu si despre mine? La ora 23:00 nu imi vine decat un raspuns : comunitatea.
Ce ciudat, cand te gandesti la o comunitate te gandesti la relatiile stranse dintre acei oameni, te gandesti la o familie mai mare. Sau cel putin asa le spun eu copiilor si chiar cred acest lucru in acel moment dar in mod inexplicabil , cand ajung acasa nu prea mai cred. Sa explic totusi: uneori, sa apartii de o comunitate mica nu prea te avantajeaza.
Primul lucru pe care l-am invatat eu: nu te increde. Multe zambete au de fapt colti si nu stiu cum, multi iti scriu viata personala si o afiseaza in toate colturile fara ca tu sa fii luat parte la evenimentele prezentate. Cred ca a mea ar putea deveni o telenovela. A doua lectie: multi au ochii facuti altfel, adica ai ochiul si pleoapa dar intre ele exista si o perdea groasa. Multa lume se preface ca nu vede lucrurile asa cum sunt si trece mai departe sau la altii nu exista perdea ci fulgere: vad si ataca . Apoi, spatele are propria lui viata. Da, intr-o mica comunitate pe la spate se comunica mai mult decat in fata. Si nu in ultimul rand: adevarul e doar o varianta a minciunii. Sunt atat de multe opinii, minciuni , ca , pana cand apuci tu sa spui adevarul acesta e doar o alta varianta, o alta interpretare.
Dar in ultimul timp am invatat altceva: NU TREBUIE SA ITI PESE sau cel putin asa imi spun. Nu cred totusi ca functioneaza la mine, asa ca, nu stiu cand si nici cum dar am inceput sa devin din ce in ce mai rece, mai dura, am devenit altcineva. Trebuie sa recunosc ca nu de putine ori nu imi place in ce m-am transformat , nu imi place sa zambesc fara sa vreau si nu imi place sa fiu in defensiva mereu. Acum cateva zile, un cunoscut mi-a spus ca am devenit rea, ca mereu spun “ nu ii place atunci sa gaseasca pe altcineva”. Azi, nu stiu de ce, m-am gandit la asta si mi-am dat seama ca asa e , probabil de atatea ori am facut sau zis lucruri care nu le vroiam de fapt, incat, m-am saturat. Dar are dreptate asta trebuie sa inceteze, nu vreau sa devin ca acei care au contribuit la schimbarea mea.
Pentru azi cred ca e destul, am invatat ceva despre mine si sper sa fac ceva ca sa ma schimb.