m-am saturat

Draga jurnalule,

Nu am mai scris de ceva timp, vreo 5 luni, asa ca mai intai sa te pun la curent cu cateva lectii de viata pe care le-am invatat: prietenii te inseala, orice spui poate fi folosit impotriva ta in procesul vietii, daca intorci celalalt obraz s-ar putea sa nu mai ai fata si cel mai rau, si tu poti trada. Asa ca, dupa cum vezi, am fost destul de ocupata.

Ma uit in jurul meu si simt ca ma afund din ce in ce mai mult intr-o mocirla fara scapare. Parca ma inghite cu totul si nu mai pot respira, iar tot ce parea sa-mi placa candva pare sa se fi transformat in ceata. Dar sa nu crezi acum ca sunt singura in aceasta situatie, pt ca , de cand m-am afundat si mi-am murdarit hainutele si parul, am vazut ca mai mare parte din oameni traiesc in acea mocirla, si ca sunt multumiti (sau poate doar resemnati). Da stiu, nu cunosc pe toata lumea, e un pic peste puterile mele, dar pot cel putin sa vorbesc despre orasul in care locuiesc. In orice colt in care te-ai uita se vad semnele unei mari indiferente : era sa intre o masina in tine, si ce?, il bat pe ala ca vor sa-i fure telefonul, e cartierul..., era beata si a facut un accident, pe la ce ora?, mai are putin si iti da una in cap in loc sa te serveasca, sunt stresati.....

Dar stii ceva nu prea cred ca asa ar trebui sa fie. Sau cel putin nu intr-un astfel de oras vreau sa-mi cresc copiii(cand voi avea). Poate e mai multa lume aici si poate ca nu duc o viata rea ci sunt chiar fericita, dar eu m-am decis : imi place mai mult la soare!

Acum de decis, m-am decis, dar ce trebuie sa fac?, ca sa cobori e usor dar la urcat poti ramane fara aer. Asa ca, cred ca voi incepe de la lucrurile mici: sa spun mereu multumesc, sa apreciez munca celorlalti, sa zambesc mai mult, sa accept cand am gresit si sa imi cer scuze. Apoi mai vedem noi, cate o treapta pe rand. Cine stie, poate in viitor voi fi in stare sa imi scot capul la suprafata si candva voi iesi cu totul.

Acum voi suna ca o campanie publicitara: dar nu mai inghititi tot ce vi se da, alegeti- va voi ce va place si nu taceti, interesati-va, cautati solutii pt ca nu se stie niciodata, poate maine tu vei avea probleme si langa tine nu va fi decat unul care ca si tine inghite si tace, accepta in tacere, fara proteste si fara lacrimi.

get/'>http://AFF_ID.forcemoney.hop.clickbank.net">Get a New Kind of Website that actually "Forces" Money into Your Pocket!

o zi perfecta

nu cred ca am avut pana in prezent vreo zi perfecta si nici nu stiu daca voi avea norocul de avea o astfel de zi. dar ce inseamna pt mine o zi perfecta? pai .... as vrea sa ma trezesc dimineatza in sunetul pasarilor si a raului care se grabeste sa ajunga la o destinatie nestiuta de nimeni, pe masa sa ma astepte un mic dejun simplu pregatit de iubitul meu. apoi, o plimbare lunga prin padurea de langa cabana in care ne aflam, fara lume, fara zgomot de masini, fara injuraturi,doar noi si natura. pranzul, un mic picnic langa rau, un pic de plaja, multa liniste si pace. seara .....

totul pare asa de usor: trebuie doar sa iau iubitul la munte, intr-o cabana si gata s-a rezolvat cu ziua perfecta. dar nu e asa de simplu, nu totul tine de noi si cred ca atunci cand voi ajunge sa-mi traiesc ziua perfecta imi voi dori altceva, parca nu asta vroiam... am spus la inceput ca nu CRED ca am trait ziua perfecta. dar daca am trait-o si atunci cand s-a intamplat aceast lucru mi-am construit in cap o alta zi ideala si nu am mai reusit sa o apreciez pe aceea? daca in cautarea unei clipe perfecte, unei zile de neuitat de fapt noi ne pierdem pe noi, pierdem clipa, acel moment de fericire sublima? zi de zi se intampla momente unice, oportunitati la care nici nu am visat ne apar in cale dar din dorinta de a trai altceva le pierdem pe acestea. fiecare zi nu e altceva decat o noua incercare de a trai ceva sublim, iar fiecare seara e o deceptie pentru ce am pierdut.

ce vreau sa spun de fapt? hai sa ne traim viata, sa luam zi cu zi si sa invatam sa apreciem fiecare moment, unele clipe ar putea fi de fapt clipa aceea magica la care am visat sau poate chiar mai buna, dar daca cautam mereu altceva s-ar putea sa nu mai gasim nimic. asa ca deschideti-va ochii, mintea si inima; sa visam e bine dar sa traim e fantastic

sesiunea trece... studenti raman

sau cel putin asa zice o colega. pai cum raman? nu vreau sa ma gandesc la ce e mai rau, pica, asa ca sper ca te referi k raman cu sechele....
ce pot sa spun decat salvati-ma k nu vreau examene, nu vreau sa pice subiecte care de fapt nu le aveam , nu vreau cota de picati, sau sarcasmul profesorilor..... si nu vreau coada aia la xerox. de parca ar conta ce vreau, nu? ei da las' k trec si astea, nu-i asa? si dk nu trec ele trecem noi(pragul de la sanatate mintala la nebunie). pacat ca la examene nu exista nebunie temporara cand pici, ca sa te ierte..
succes mai la examene, teze si ce altceva mai aveti, k ele trec dar trece-ti si voi cu ele.

copiii din ziua de azi...:)

cred ca asta e una din replicele cele mai des folosite in bucuresti. daca mergi cu un ghiozdan in spate vei auzi :"copiii din ziua de azi merg cu ghiozdanele alea parca numai ca sa ne enerveze", daca ai telefon se leaga de tine, daca te imbratisezi cu iubitul pe strada numai fata cuminte nu mai esti...dar ce au toti cu noi, de ce sa nu ne exprimam, ca doar noi nu-i oprim pe ei? (de cele mai multe ori).

dar daca analizezi la rece cred ca uneori(din ce in ce mai mult)au dreptate, ah copiii din ziua e azi... cred ca pot sa inteleg (dar doar in parte)ce simt parintii, bunicii si cativa straini cand vad ce diferenta este intre noi, ca si generatii; cand vad ca valorile care ei le stiau si poate au incercat sa ne invete nu s-au prins de noi deloc. cand vad copiii cum se poarta, cum se imbraca, cand ii auzi vorbind, nu crezi ca ei merg in scoala sa se formeze ci mai degraba sa se strice. cand vezi violenta de pe strada si asculti ce asculta ei pe multi i-as lua eu de o ureche si i-as pedepsi. iar eu tot un copil sunt, putin mai mare, recunosc, dar o diferenta de 3 ani deja este o diferenta uriasa. ma uit la cei din cls. a XIIa ce tupeu pe ei si hai ca ei , mai treaca mearga, dar cei dintr-a Ia chiulesc, te scuipa si te ameninta cu bataia. si cand vezi pe strada un pusti jumatate cat tine fumand (nu ca am ceva cu fumatul:)) si band si injurand si nu prea cred ca de placere cat ca anurajul cere, te trezesti ca hopa tu nu mai ai loc aici... cred ca e greu sa te simti strain in propria ta tara, in propriul tau oras, cartier si chiar mai mult in propria ta familie sa iti dai seama ca nu mai esti de folos, ca era ta s-a terminat, ca esti batran la 30 de ani. si e greu sa vezi ca multi copii nu stiu ce e distractia sau muzica sau ca ei nici macar nu au pareri proprii , ca "viitorul tarii"(si noua ni se spunea asa) se intoarce la bate, la instincte primare, desi nu cred ca multi ar putea descoperi focul.

nu vreau sa insult pe nimeni, nu am nimic cu noua generatie, dar treziti-va! serios, scoateti castile din urechi, dati-va ochelarii de soare jos, ca noi ne cam autodistrugem si e pacat.

dar acum nu vreau sa se creada ca iau apararea celor care insulta copiii fara absolut nici un rost, cei care au o ultima placere sa se ia de noi toti, pentru ca sunt lucruri care s-au schimbat si nu in rau; nu e rau sa ascultam muzica care ne place, chiar daca e data la maxim, nici sa-ti saruti iubitul de noapte buna si nici sa te aperi doar ca cred ca totul trebuie facut cu moderatie.

sa fii al naibii/ al dracului/o scorpie e super tare(ar tebui sa stiu) dar poate ar trebui sa ne gandim ca din spate vine o noua generatie si apoi si noi o sa fim depasiti.

ganduri despre timp....

uneori stau si ma intreb de unde atat plictiseala.... am o viata destul de ocupata(drept fapt nu am mai postat un articol de nush cand) si complicata, as putea adauga. atunci de ce nimic nu pare sa ma fascineze? inainte imi placeau o gramada de lucruri, ma entuziasmam fara motiv chiar, acum nu prea mai am chef de nimic: petrecerile mi se par lipsite de viata, oamenii mi se par stersi(exceptand unele persoane care dupa cateva pahare deja sunt p alte planete), excursiile nu ma mai atrag asa de tare iar prietenii parca spun aceleasi lucruri mereu. e ca si cum de fiecare data cand intorc privirea am un deja vu, de parca lumea s-a oprit si nimeni nu pare sa-si dea seama. si capac peste pupaza in curand voi imbatrani(inca un an) si nici macar nu voi putea sarbatori acest lucru k lumea.

de multe ori profa de romana ne-a spus ca timpul e ca o spirala si de multe ori oamenii se pierd in ea si in loc sa inainteze ei se invart intr-o bucla continua pana cand nu isi mai dau seama de nimic. acum cand ma gandesc la asta imi dau seama ca niciodata nu am intrebat-o daca si cum se poate iesi din aceasta bucla si cat timp dureaza pana nu iti mai dai seama. cred ca atunci mi se parea ridicola ideea aceasta; cum sa te pierzi in bucla, cum sa nu inaintezi cand se intampla mereu atatea lucruri noi si fascinante in jurul nostru? momentan nu mi se mai pare ca se intampla asa de multe lucruri iar cele care au loc nu mi se par fascinante ci mai degraba grotesti, periculoase, alarmante... si ce e mai rau e ca nimeni nu spune nimic....

poate ca nu sunt singura pierduta prin bucle fara speranta de a-mi mai gasi drumul in spirala, poate ca toti suntem in aceeasi situatie, doar ca unii inca nu realizeaza, altii refuza sa vada, iar altii s-au uitat deja pe ei insisi.

draga profa cred ca ai gresit cu aceasta lectie pentru ca eu nu prea mai cred in acea spirala, ci mai degraba cred ca cu totii ne-am pierdut intr-o bucla, doar ca lumea nu realizeaza. iar cei ce cred ca inainteaza aveti grija, cred ca e doar o bresa, ati nimerit doar in bucla altcuiva

m-am intors

ei si a trecut aproape si vacanta(adik pentru mine chiar s-a terminat). am petrecut cateva zile frumoase acasa, in suceava, alaturi de prietenele mele, am spart banii in mall (ai mei si ai parintilor), am mancat de paste(nu a fost o idee prea buna) si gata cu parintii in masina si inapoi in galagiosul si prafuitul bucuresti. ce e rau nu e ca m-am intors ci ca trebuie sa ma apuc de treaba ca sa nu fiu iar o stresata(stresanta) in sesiune.

asa ca, cu o zi ploaie, una in vizite, 2 cu prietenii s-a facut vara.

sper ca voi ati avut o vacanta mai frumoasa si mai lunga ca a mea si ca v-ati ingrasat de pesach/paste.

NERVI...

Nu mai pot imi crapa capul si nu doar din cauza a ceea ce am scris acum un minut. nu mai suport de dimineatza bormasine si bubuituri, noaptea alte zgomote care nu ma ajuta sa dorm mai deloc si acum mai si miroase oribil pe casa scarii??? offf... cine are un pistol... dar pentru cei care nu ma cunosc sa va explic: stau intr-un bloc dragutz unde la parter am FBI-ul (o batrana care stie si la ce ora merg la WC) care mereu ma urmareste si ma paraste la cine vrea sa stie si cine nu, mai urcam dam de alta care de fiecare data cand ma vede ma intreaba daca ne-am cunoscut(stau de 2 ani aici) dar nu ma uita cand trebuie sa faca schimb de notite cu FBI-ul, mai sus, perete in perete cu dormitorul meu, se lucreaza de la 7-8 dimineatza si noaptea cat ii tine pe cei doi:), iar sus alta pereche care din cand in cand ma inunda, iar noaptea imi tine concert de sunete. iar eu, fata cuminte, ma intreb de ce nu ma lasa astia in pace: fara reparatii, alte dormitoare, fara ochi pe vizor, si mai ales fara bormasine. Fratilor nu mai reparati, ca orium se strica!

acum chiar ma duc la treaba.

FREEDOM!!!!

pentru multi libertatea poate insemna, libertatea cuvantului, a gandurilor, dar pentru mine, in aceasta secunda, reprezinta pur si simplu terminarea unui proiect pt. facultate. Da, banal as putea zice, daca nu m-ar stresa atat de tare ideea ca inca mai am o groaza, la proiectul in sine, mai am si prezentarea power point, de invatat ce am scris , Ah si sa nu uitam, trebuie predat in 2 zile. apoi, jur(pentru anumite persoane) saptamana viitoare daca aveti chef de iesit, de petrecere, de plimbari, voi veni, nu va mai refuz. Acum, o prietena va rade si va spune ca ma stresez prea tare, ca tot timpul invat si plec devreme de la petreceri(lucru pe care recunosc, il cam fac) dar stai sa trec de hopul asta. saptamana viitoare iesim sa sarbatorim ca am terminat cu una.:)
iar acum ca am facut marea pauza de 15 minute pt a informa lumea de nervii mei ma intorc la frauda si contabilitate.:(( sau poate mai stau 10 minute:P

o lupta pe liniste si ura

daca inchid ochii indeajuns de tare, daca respir destul de profund, daca imi acopar urechile cu cea mai groasa patura, daca ma chinui, daca ma lupt... ei, si daca fac aceste lucruri? nimic nu se va schimba sau poate da, dar doar pentru cateva secunde, poate 5 sau poate 10 si apoi iarasi: minciunile, privirile rosii de ura, zambete false, amici tradatori, falsitate. asta este ceea ce ma inconjoara, de ce sa lupt, macar merita? nu stiu, poate doar pentru acele 10 sec de liniste si fericire merita sa ma lupt o viata intreaga... o viata intreaga.... suna prea mult si mereu va fi cineva care imi va deschide ochii sau imi va rupe patura si tot chinul la care m-am supus va fi fara rost. si de ce? de ce sa lupt eu impotriva lumii? de ce sa lupti impotriva curentului, de ce sa nu ma las purtata de val? sa scuip si eu venin si apoi sa stau sa vad ce se intampla, de ce sa nu zambesc si eu fals si apoi sa injunghii pe la spate? cred ca unii ar spune ca deja fac asta, si poate chiar au dreptate, poate si cel care arunca cu sabii si cuvinte groaznice e si el atacat si se considera o victima, poate nici nu stie ca si el face la fel. poate... dar nu cred; ei stiu si planifica cum sa atace si orice ai face , numeri in gand, ii dai cateva scatoalce, s-au dus cele 10 secunde si ce credeai tu ca e pace, ca e momentul tau de bucurie e tot o lupta , pe liniste si ura. asa ca luptati cu totii, hai sa ne zbatem! dar niciodata nu stim sub ce zambet se ascund 2 colti gata sa ne insface

aparentele inseala?- bla bla

Nu sunt bucuresteana suta la suta, inca nu stiu daca sa ma bucur sau nu, dar de cand m-am mutat aici am deprins cateva caracteristici ale locuitorilor acestui oras. Primul lucru pe care l-am invatat: daca nu-mi place fata lui e clar un dobitoc, daca se imbraca ciudat fugi , daca vorbeste pompos e o persoana care merita. Ciudat, inainte macar incercam sa cunosc persoana inainte sa comentez despre ea sau macar taceam din gura. Acum, o privire si gata l-am pus in cutiuta lui, alaturi de ceilalti care au trecut prin viata mea cu viteza luminii(nu din vina lor). acum cateva zile am intalnit o persoana(nu dam nume)si, asa cum ma obisnuisem deja, l-am asezat dupa cateva minute in cutiuta lui si am inchis frumos capacul. Dar nu stiu exact cum, coincidenta probabil, peste doar cateva zile ne intalnim iar, de data asta nu mai aveam scapare trebuia sa vorbim. La inceput, nesimtita cum sunt, raspund sec la intrebari, ma fac ca nu ascult ce vorbeste, imi dau ochii peste cap. Teatru, teatru, teatru, auzeam tot ce zicea si chiar ma gandeam , uite un cuvant mare pentru o persoana care se imbraca si se comporta cum se comporta el in public, asta vorbeste serios? Ei, nici nu mai stiu cand a trecut timpul si noi stateam ca prostii si vorbeau si radeam.

Dupa ce mi-am facut curaj chiar i-am si spus parerea mea initiala si , ce nervi mi-a facut, a ras. Cica se astepta la asta si de asta a si venit la facultate (s-a dus coincidenta) sa vada daca ma poate face sa-l scot din cutiuta in care l-am aruncat asa de usor si sa-l puna intr-una noua (doi ochi - i-a spus el).

Acum ma gandesc, cati din cei din cei care i-am aruncat in cutiute si am lasat sa se aseze praful pe ei chiar meritau sa fie asezati acolo? Dar sincer nu prea cred ca timpul vindeca lucrurile, ci mai degraba le face mai rele si nici nu-mi place sa sterg praful (sora stie) asa ca, nu voi urma sfatul prietenului anonim in a incerca sa refac unele legaturi ci voi arunca cutiile. Asa ca cei care cred ca vor o noua incercare, sa stiti nu mai am nici o cutie.